Germania interzice angajarea prin intermediari
Statul german își respectă promisiunea făcută la începutul acestui an și interzice angajarea prin intermediari în industria de procesare a cărnii.
În primăvara anului 2020, în contextul pandemiei, inspectorii sanitari au descoperit o serie de nereguli în abatoarele din Germania. Printre nereguli se numără, lipsa protecției sanitare pentru angajați și condiții precare ale spațiilor de locuit.
Din cauza condițiilor precare de muncă și de locuit, au fost infectați cu noul coronavirus peste 6.500 de angajați din acest domeniu. Dintre aceștia aproape 1.000 erau cetățeni români.
Cel mai cunoscut caz este cel din abatorul companiei Toennies. Acest abator a fost un focar de infecție, deoarece peste 1.500 de muncitori au fost declarați pozitivi la testarea pentru noul virus SARS-COV-2. Ca urmare au fost izolate aproape 670.00 de persoane din apropierea abatorului.
Mai multe informații referitoare la acest subiect găsiți în articolul de pe site-ul digi24.ro.
În domeniul prelucrării cărnii lucrează, aproximativ, 200.000 de oameni. Din cei 200.000 de angajați, un procentaj mare este format din cetățeni români sau care provin din Europa de Est. Potrivit statisticilor, între 50-80% dintre aceștia au fost angajați prin subcontractare.
Cum funcționează sistemul subcontractării
Sistemul subcontractării funcționează astfel:
Un cetățean român este angajat la o firmă din România. Ulterior, firma din România la care este angajat, îl detașează la muncă într-un abator din Germania. În acest fel abatorul german are foarte puține obligații, atât sanitare cât și sociale. Lipsa obligațiilor se fundamentează pe faptul că angajatul nu a fost contractat direct și prin urmare nu s-au născut obligații în sarcina abatorului.
Angajații subcontractați locuiesc de cele mai multe ori în spații comune de cazare. În aceste spații condițiile de igienă sunt de cele mai multe ori precare.
Un alt dezavantaj al subcontractării este că persoana angajată în acest fel, ajunge să primească un salar mai mic. Acest lucru se întâmpla pentru că angajatul este obligat să plătească și pentru cazare. Astfel, din 9,35 euro pe oră, cât ar trebui să fie plătită munca lui, respectivul angajat primește doar 6 euro pe oră.
Salariul minim pe oră pentru muncitorii din cadrul abatoarelor a crescut de la începutul acestui an. Mai multe detalii despre acest subiect găsiți în atricolul de pe blogul Migro.ro.
După ce inspectorii au descoperit aceste nereguli, statul german a promis că urmează să remedieze problema. S-a propus atunci un proiect de lege care interzice angajarea prin intermediari . Proiectul a fost contestat de anumiți politicieni conservatori, dar, într-un final cele două tabere au ajuns la un numitor comun.
Acum, proiectul de lege urmează să fie aprobat, și ca urmare, statul german va interzice de la 1 ianuarie 2021 angajarea prin intermediari. Pentru a putea lucra în domeniul prelucrării cării, abatoarele vor fi obligate să contracteze direct angajații.
Acest proiect vizează în mod special abatoarele, dar există posibilitatea ca măsura să fie extinsă și la atelierele de procesare a cărnii.
Principalele modificări pe care le aduce aprobarea acestui proiect
Principala modificare este, așa cum am precizat, interzicerea angajării prin intermediari și obligarea abatoarelor la contractare directă. Din 1 ianuarie 2021 sunt interzise contractele cu subcontractori, iar din aprilie 2021 va fi interzisă intermedierea forței de muncă prin intermediul firmelor de profil.
Se nasc astfel și alte obligații în sarcina angajatorilor. Putem preciza aici, obligația construirii de spații de cazare pentru angajați în zone apropiate abatoarelor. Spațiile de locuit trebuie să fie construite ținând cont de măsurile de igienă, supraveghere și siguranță impuse de stat.
O altă modificare care trebuie precizată, constă în interzicerea contractelor de muncă temporare în abatoare.
Se va menține practica de angajare a forței de muncă temporare doar în sectorul de prelucrare al cărnii. În acest domeniu măsura nu poate fi aplicată direct, fiind nevoie de o perioadă de tranziție. Perioada de tranziție pentru acest sector va fi de 3 ani. După această perioadă, sectorul de prelucrare ar cărnii este obigat să se alinieze acestor reglementări.
Va fi obligatorie de la 1 ianuarie 2021 și monitorizarea electronică a orelor lucrate. În acest fel eliminându-se și eventualele abuzuri.
Pentru a verifica dacă măsurile impuse vor fi respectate, statul german a anunțat controale mai dure și amenzi mai mari. Cuantumul amenzii pentru nerespectare condițiilor impuse de lege ajunge până la 30.000 de euro. Mai multe informații despre sancțiunile prevăzute în cazul nerespectării măsurilor impuse, găsiți în atricolul de pe site-ul .dw.com.
Excepțiile de la noua reglementare
De la măsurile impuse de stat pot fi exceptate doar:
- macelăriile cu mai puțin de 30 de angajați
În cadrul măcelariilor familiale este permisă subcontractare cu condiția ca numărul de angajați să nu fie mai mare de 30.
- domeniile conexe cum ar fi curățenia
Acest act normativ este un nou început în industria cărnii. Muncitorii din aceste domenii au multe căștiguri; vor putea lucra și locui în condiții salubre, iar munca lor va fi taxată în mod echitabil.
Mai multe informații utile despre subiecte relevante și de actualitate găsiți accesând blogul nostru MIGRO.RO.