arrow-right-accentarrowfacebook-primaryicon-erroricon-mail-whitemapAsset 1icon-search-whiteicon-searchicon-successmailphonewarningwhatsapp-primarywhatsapp

CREȘTERE RECORD DE INSOLVENȚE ÎN GERMANIA

În prima jumătate a acestui an, în Germania s-a înregistat o creștere record de insolvențe din ultimul deceniu. Această situație îngrijorătoare afectează atât companiile, cât și persoanele fizice, reflectând dificultățile economice pe care le întâmpină numeroși germani.

CREȘTERE RECORD DE INSOLVENȚE

Atât afacerile mari, cât și cele mici resimt efectele acestei creșteri a insolvențelor. În timp ce unele companii încearcă să se redreseze financiar, altele sunt nevoite să închidă, ceea ce afectează inevitabil și persoanele fizice. De asemenea, tot mai mulți germani se confruntă cu dificultăți financiare personale, ceea ce duce la o creștere a numărului de insolvențe personale.

Cu toate că numărul insolvențelor este în creștere, nu înseamnă că și locurile de muncă sunt neapărat afectate. Multe companii își restructurează datoriile și își reorganizează activitățile pentru a evita concedierile. Totuși, dacă această tendință continuă, ar putea avea un impact negativ pe termen lung asupra pieței muncii.

Previziunile indică o creștere a ratei șomajului la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, subiect despre care puteți citi aici.

CREȘTERE CU 30% A NUMĂRULUI DE INSOLVENȚE

Numărul firmelor insolvente în Germania a crescut cu aproape 30% în primele șase luni ale anului 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul scăderii economice. Agenția de rating Creditreform a raportat aproximativ 11.000 de falimente de companii, fiind cel mai ridicat nivel din ultimii aproape zece ani. Ultima dată când s-au înregistrat atât de multe insolvențe a fost în 2016.

În mod special, companiile medii și mari au fost nevoite să declare insolvență. Sectorul serviciilor a fost cel mai afectat, înregistrând 6.500 de falimente, o creștere de aproape 35%. Alte sectoare grav afectate sunt comerțul, cu o creștere de 20,4%, construcțiile, cu 27,5%, și industria prelucrătoare, cu 21,5%.

PESTE O SUTĂ DE MII DE ANGAJAȚI AU FOST AFECTAȚI

Creditreform estimează că aproximativ 133.000 de angajați au fost afectați de insolvențele din perioada ianuarie-iunie 2024, în creștere față de cei 125.000 afectați în aceeași perioadă a anului trecut. Totuși, acest lucru nu înseamnă neapărat că acești angajați își vor pierde locurile de muncă. Creditreform arată că legea insolvenței are scopul de a facilita redresarea companiilor și menținerea locurilor de muncă. Astfel, tot mai multe companii văd insolvența ca pe o oportunitate de a-și redresa activitatea.

INSOLVENȚE ȘI ÎN RÂNDUL PERSOANELOR FIZICE

Numărul insolvențelor în rândul persoanelor fizice a crescut în prima jumătate a anului 2024. Creditreform a raportat 35.400 de cazuri, înregistrând o creștere de 6,7% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșterea se datorează parțial inflației ridicate și creșterii ratelor dobânzilor, dar și modificării legislației privind insolvența consumatorilor la sfârșitul anului 2020. Reforma permite persoanelor fizice să obțină descărcarea datoriilor mai rapid, făcând procesul mai atractiv pentru debitori.

CONTINUĂ TENDINȚA DE CREȘTERE

Creditreform anticipează că numărul insolvențelor va continua să crească în a doua jumătate a anului 2024, depășind nivelul de dinaintea pandemiei. Datele arătă că multe companii se confruntă cu datorii și nu pot face față obligațiilor financiare din cauza situației economice dificile.

Situația economică actuală din Germania, marcată de o creștere a insolvențelor, reprezintă un semnal de alarmă atât pentru companii, cât și pentru persoanele fizice. Deși locurile de muncă nu sunt încă grav afectate, continuarea acestei tendințe ar putea genera probleme majore pe termen lung.

CINE SUNTEM NOI? CU CE NE OCUPĂM ȘI CU CE VĂ PUTEM AJUTA?

Suntem o firmă care ne ocupăm cu de recuperarea taxelor din Austria și Germania. Dacă ați lucrat sau lucrați încă în prezent în Austria sau Germania și aveți nevoie de ajutor în acest sens. Noi vă stăm la dispoziție! Pe blog-ul nostru veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie în cazul în care v-ați gândit să încercați lucrul în Austria sau Germania. Noi încercăm să vă oferim informații care vă pot fi de folos în cazul în care aveți de gand să plecați sau sunteți deja în Germania sau Austria.

Ne puteți contacta aici:

  • numărul de telefon:  +40 369 805 805 
  • Whatsapp: 0771 441 296
  • e-mail: [email protected]

De asemenea cu ajutorul aplicației noastre, îți poți depune singur dosarul la noi. Astfel noi vom putea începe demersurile necesare recuperării taxelor tale din Austria (dacă ai lucrat acolo în ultimii 4 ani).

Recuperare taxe și impozite, recuperarea impozitului din Germania, returnări taxe și impozite, returnări taxe și impozite din Germania, returnări taxe și impozite din Austria, returnări alocații Austria, returnări alocație Germania, taxe recuperate din Germania, taxe recuperate din Austria Recuperare taxe și impozite, recuperarea impozitului din Germania, returnări taxe și impozite, returnări taxe și impozite din Germania, returnări taxe și impozite din Austria, returnări alocații Austria, returnări alocație Germania, taxe recuperate din Germania, taxe recuperate din Austria

RECUPEREAZĂ-ȚI TAXELE CU MIGRO.RO ACUM

Este dreptul tău și ai doar de câștigat. Lasă-ne numărul tău de telefon și te vom contacta în cel mai scurt timp posibil.
Vreau să fiu contactat telefonic: