CREȘTERE A SALARIILOR REALE ÎN GERMANIA
În intervalul aprilie-iunie, în Germania s-a înregistrat din nou o creștere a salariilor reale, un semnal pozitiv pentru economia țării. Majorările salariale și primele pentru compensarea inflației contribuie la recuperarea treptată a puterii de cumpărare pierdute de angajați.
Salariile mai mari și inflația în scădere au dus la evoluția din ultimele luni. În Germania, salariile nominale au crescut cu 5,4% între aprilie și iunie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, inflația a fost de doar 2,3%. Astfel, salariile reale au înregistrat o creștere de 3,1% în al doilea trimestru, conform datelor Oficiului Federal de Statistică.
Salariul real se obține prin scăderea ratei inflației din salariul nominal, reflectând astfel puterea de cumpărare efectivă a angajaților.
AL CINCILEA TRIMESTRU CONSECUTIV DE CREȘTERE A SALARIILOR REALE
Acesta este al cincilea trimestru consecutiv în care salariile reale sunt în creștere. În primul trimestru al anului, creșterea a fost chiar mai mare, de 3,8%, marcând cel mai mare avans din 2008, de când se monitorizează aceste date. Înainte de această perioadă favorabilă, angajații au suferit pierderi semnificative ale puterii de cumpărare. Între sfârșitul anului 2021 și începutul lui 2023, salariile reale au scăzut timp de șase trimestre la rând, din cauza creșterii rapide a prețurilor provocate de invazia Rusiei în Ucraina. În 2022, inflația a fost de 7,8%.
PRIME DE COMPENSARE A INFLAȚIEI
Un factor important care a contribuit la creșterea puterii de cumpărare în al doilea trimestru a fost prima de compensare a inflației, scutită de taxe și contribuții sociale, care poate ajunge până la 3.000 de euro. Această măsură voluntară oferită de angajatori poate fi acordată până la sfârșitul anului 2024. De asemenea, creșterile salariale negociate prin contractele colective de muncă și plățile unice au contribuit la majorarea salariilor reale. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în domeniile energiei (7,6%), transportului și logisticii (6,8%), precum și în sănătate și asistență socială (6,7%).
Angajații cu cele mai mici venituri au beneficiat de cele mai mari creșteri ale salariilor nominale, cu un avans de 7,6% în al doilea trimestru, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pentru angajații cu venituri mai mari, creșterea a fost de 5,7%.
Despre cât este salariul minim în Germania în prezent, puteți afla aici.
PUTEREA DE CUMPĂRARE CREȘTE CONSTANT
Deși puterea de cumpărare este în creștere constantă, consumul privat nu a evoluat conform așteptărilor. Acesta este unul dintre motivele pentru care cea mai mare economie a Europei se află la limita recesiunii. Conform unui sondaj realizat de GfK și Institutul Nürnberg pentru Decizii de Piață (NIM) pe un eșantion de 2.000 de consumatori, climatul de consum pentru luna septembrie s-a deteriorat.
CINE SUNTEM NOI? CU CE NE OCUPĂM ȘI CU CE VĂ PUTEM AJUTA?
Suntem o firmă care ne ocupăm cu de recuperarea taxelor din Austria și Germania. Dacă ați lucrat sau lucrați încă în prezent în Austria sau Germania și aveți nevoie de ajutor în acest sens. Noi vă stăm la dispoziție! Pe blog-ul nostru veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie în cazul în care v-ați gândit să încercați lucrul în Austria sau Germania. Noi încercăm să vă oferim informații care vă pot fi de folos în cazul în care aveți de gand să plecați sau sunteți deja în Germania sau Austria.
Ne puteți contacta aici:
- numărul de telefon: +40 369 805 805
- Whatsapp: 0771 441 296
- e-mail: [email protected]
De asemenea cu ajutorul aplicației noastre, îți poți depune singur dosarul la noi. Astfel noi vom putea începe demersurile necesare recuperării taxelor tale din Austria (dacă ai lucrat acolo în ultimii 4 ani).