Austria a renunțat la tăierea alocațiilor pentru copiii români
Austria a fost obligată de UE, să schimbe legislația în cazul alocațiilor: astfel, copiii românilor care lucrează în Austria, dar locuiesc în România vor primi din nou alocații la nivelul de dinaintea tăierilor efectuate de cancelarul Sebastian Kurz. Mai mult decât atât, Austria va plăti și sumele restante pe toată perioada în care alocațiile au fost tăiate ilegal.
Austria plătește și sumele restante pe ultimii trei ani
Vești bune pentru cetățenii români! În urma deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care indexarea alocațiilor familiale, a creditului fiscal și a altor avantaje fiscale cu nivelul de trai din alt stat membru a fost considerată discriminare indirectă pe motiv de cetățenie, autoritățile austriece au modificat legislația.
Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 135/2022 poate fi consultată aici. Așadar, indexarea alocațiilor familiale (Familienbeihilfe), a creditului fiscal (Kinderabsetzbetrag) și a bonusului familial „plus” (Familienbonus „Plus”) în Austria nu mai are bază legală.
Curtea de Justiție a UE a decis că Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară.
Consecințe asupra cetățenilor români
Potrivit autorităților austriece, începând cu luna iulie 2022, alocațiile familiale pentru cetățenii români care lucrează în Austria și ai căror copii au reședința permanentă în alt stat membru (exemplu: România) vor fi plătite la nivelul alocațiilor austriece, fără a mai fi indexate.
Potrivit autorităților austriece, plata sumelor restante, cuvenite cetățenilor care au fost afectați de măsura indexării începând cu ianuarie 2019, va fi efectuată automat la începutul lunii august, dacă autoritățile fiscale competente (Finanzamt) dețin date bancare actualizate.
Pentru persoanele care și-au schimbat datele bancare sau care nu mai dețin cont bancar în Austria, este necesară depunerea unei cereri la autoritatea fiscală competentă (Finanzamt).
Cât era alocația în Austria și de ce tăiat-o fostul cancelar Kurz
Suma plătită drept alocație era în Austria de 158 euro. Cancelarul Sebastian Kurz a susținut în campania electorală, fiind unul dintre argumentele populiste cu care a câștigat alegerile, că este inacceptabil ca Austria să plătească alocații ‘occidentale’ copiilor ai căror părinți provin din estul Europei, din țări mai defavorizate.
Totuși muncitorii români din Austria plăteau impozite și contribuții la fel ca toți muncitorii din acestă țară, nebeneficiind însă de nici o derogare pe același principiu al țării „defavorizate”, așadar nu se aplica aceeași măsură când era vorba despre taxe.
14.000 de copii români primeau această alocație, așadar suma totală pe care o plătea Austria copiilor români era de aproximativ două milioane de euro lunar. Acum aceste sume vor fi plătite retroactiv.
Decizia privind reducerea alocaţiilor plătite de statul austriac cetăţenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 şi a intrat în vigoare la începutul anului 2019.
În 2019, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement contra Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.
Cine suntem noi? Cu ce ne ocupăm și cu ce vă putem ajuta?
Suntem o firmă care ne ocupăm cu de recuperarea taxelor din Austria și Germania. Dacă ați lucrat sau lucrați încă în prezent în Austria sau Germania și aveți nevoie de ajutor în acest sens. Noi vă stăm la dispoziție! Pe blog-ul nostru veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie în cazul în care va-ți gândit să încercați lucrul în Austria sau Germania. Noi încercăm să vă oferim informații care vă pot fi de folos în cazul în care aveți de gand să plecați sau sunteți deja în Germania sau Austria.
Ne puteți contacta aici:
- numărul de telefon: +40 369 805 805
- Whatsapp: 0771 441 296
- e-mail: [email protected]
De asemenea cu ajutorul aplicației noastre, îți poți depune singur dosarul la noi. Astfel noi vom putea începe demersurile necesare recuperării taxelor tale din Austria (dacă ai lucrat acolo în ultimii 4 ani).
Dacă dorești să afli informații despre modul în care funcționează și impozitul pe salariu în Austria, poți afla cu un click aici.