Noi reglementări în Germania începând cu luna iunie
Începând cu luna iunie, s-au propus o serie de noi reglementări în Germania care privesc mai multe sectoare, după cum urmează:
Protecție pentru chiriașii care nu pot plăti chiria
Până la sfârșitul lunii iunie, chiriașii au dreptul de a rămâne în apartamentele lor chiar dacă nu își pot plăti chiria. Aceeași regulă se aplică și în cazul chiriașilor comerciali. De asemenea, obligația plății chiriilor este doar amânată, restanțele trebuind să fie plătite în cel mult doi ani (până la data de 30 iunie 2022), în caz contrar putându-se lua măsuri de către proprietar.
Concediul medical nu se mai acordă prin telefon
Regulamentul special valabil până la data de 31 mai care prevedea oferirea concediului medical prin intermediul telefonului a expirat. Așadar, concediile medicale se vor obține doar la cabinetul medical.
Regulile de distanțare socială vor expira
Interdicția de contact este valabilă rămâne valabilă în Germania până la data de 29 iunie. Aceasta presupune întâlnirea persoanelor din două gospodării separate sau a maxim 10 persoane simultan. Cu toate acestea, fiecare land va decide dacă adoptă sau nu această prevedere. Spre exemplu, la Berlin au voie să se întâlnească maxim 5 persoane.
Ajutor suplimentar pentru familii
Printre noile reglementări se numără și ajutorul suplimentar pentru familii.
Astfel, Ministrul Finanțelor, Olaf Scholz, intenționează să ofere părinților un ajutor unic de 300 de euro pentru fiecare copil, potrivit Der Spiegel. Guvernul din Renania de Nord-Westfalia a propus chiar un bonus de 600 de euro de copil. Pe langă acesta, creștin-democrații din acest land au propus un voucher de călătorie pentru vacanțele în Germania.
Creșterea pensiilor
Datorită ajustării anuale a pensiilor, aproximativ 21 de milioane de pensionari din Germania vor primi mai mulți bani de la 1 iulie. Cu toate acestea, majorarea pensiei nu va fi transferată tuturor pensionarilor în același timp. Plata se va face în funcție de momentul pensionării. Cei care erau deja pensionari înainte sau în martie 2004 vor primi pensia ajustată la sfârșitul lunii iunie. Dacă încasarea pensiei a început în aprilie 2004 sau mai târziu, surplusul va fi în cont până la sfârșitul lunii iulie.
Puteți găsi informații actualizate despre reglemenetările legislative aici.
De asemenea, puteți accesa blogul nostru pentru mai multe informații utile.