arrow-right-accentarrowfacebook-primaryicon-erroricon-mail-whitemapAsset 1icon-search-whiteicon-searchicon-successmailphonewarningwhatsapp-primarywhatsapp

Dubla impozitare – 3 lucruri pe care trebuie să le știi

dubla impozitare

Pe teritoriul Uniunii Europene este aplicabil principiul liberei circulații, iar aici nu ne referim doar la circulația propriu-zisă, dintr-o țară în alta, ci și la alte aspecte. Faptul că, fiind o țară europeană, avem posibilitatea de a munci liber într-o altă țară europeană, reprezintă un beneficiu major pentru cetățenii români, dar implică și anumite aspecte legale la care trebuie să fim atenți.


Toți știm că orice venit se impozitează de către stat, este o regulă generală. Însă, dacă suntem rezidenți în România și apoi plecăm să muncim în străinătate, ce țară va fi îndreptățită să ne impoziteze venitul? România, țara în care avem domiciliul (adică adresa din buletin) sau Germania, țara în care avem reședința temporară?

Pentru a clarifica acest aspect, echipa noastră a decis să vină în ajutor cu informații concrete, și anume 3 lucruri pe care trebuie să le știe fiecare despre dubla impozitare.

1.Ce este dubla impozitare?

Nerezidenţii unei țări europene pot fi impozitaţi de două ori: o dată în statul unde realizează venituri (altul decât statul lor de reşedinţă, numit şi stat sursă) şi a doua oară în statul lor de reşedinţă. Mai mult decât atât, statele sursă au cel mai adesea tendinţa să aplice impozitele interne asupra elementelor de venit ale nerezidenţilor realizate în acest stat, diminuând astfel baza impozabilă a statului de rezidenţă.

Astfel de situații se numesc dublă impozitare sau dubla impunere internaţională. Inexistența reglementărilor în acest domeniu ar provoca un conflict permanent între statul de reședință și statul sursă privind drepturile lor de impozitare a veniturilor realizate pe teritoriul său, dar și privind protecție pe care trebuie să o ofere propriilor cetățeni.

La nivelul Uniunii Europene nu există norme care să precizeze cum este impozitat venitul cetățenilor UE care locuiesc sau lucrează o parte din timp în afara țării lor de origine. Excepție fac țările Uniunii Europene care au încheiat acorduri bilaterale sau multilaterale pentru a evita dubla impozitare. Totuși, țara în care aveți domiciliul fiscal vă poate impozita veniturile totale, obținute în lumea întreagă, din muncă sau din alte surse. Acestea includ salariile, pensiile, prestațiile, veniturile din proprietăți sau din orice alte surse ori câștigurile de capital obținute din vânzările de bunuri, în țări din întreaga lume.

Pentru a solicita o scutire de la dubla impozitare, poate fi necesar să dovediți unde sunteți rezident și că ați plătit deja impozite pe venit. Consultați autoritățile fiscale pentru a vă oferi informațiile necesare despre documentele pe care trebuie să le depuneți.

2.Dubla impozitare. România și Germania

Actualmente, România reglementează dubla impozitare în Codul Fiscal și Normele metodologice de aplicare ale acestuia, cât și în tratatele internaționale ratificate. Astfel, dacă lucrați într-o anumită țară și aveți domiciliul fiscal în România sau invers, trebuie să consultați legea, atât națională cât și internațională, pentru a ști dacă se va aplica dubla impozitare sau nu.

În ceea ce privește relațiile fiscale dintre România și Germania, acestea au încheiat Convenția privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital.

            Conform textului acestei convenții, persoanele rezidente ale unuia dintre statele contractante sunt scutiți de dubla impozitare pe teritoriul celuilalt stat contractant, în anumite condiții.

            Impozitele care sunt scutite de dubla impozitare sunt impozitul pe venit obținut de persoanele fizice, impozitul pe profit, impozitul pe salarii și alte remunerații similare, impozitul pe venit agricol și impozitul pe dividende (în România) și impozitul pe venit (Einkommensteuer), impozitul pe corporație (Korperschaftsteuer), impozitul comercial (Gewerbesteuer) și impozitul pe capital (Vermogensteuer) (în Germania).

            Astfel, dacă ești rezident al României sau al Germaniei, și ai un venit, acesta va fi impozitat doar de statul al cărui rezident ești.

            Dacă sunteți lucrător detașat sau doar căutați un loc de muncă în străinătate, se poate considera totuși că aveți domiciliul fiscal în țara de origine, ceea ce înseamnă că va trebui să plătiți impozitul acolo, chiar dacă petreceți mai mult de 6 luni în străinătate. Acesta, nu este însă cazul Germaniei.

Contactați autoritățile fiscale pentru a afla ce norme vi se aplică în cazul dumneavoastră concret pentru a fi sigur că nu se va aplica dubla impozitare și că prevederile Convenției bilaterale între România și Germania sunt respectate. Asigurați-vă că venitul dumneavoastră nu este impozitat de două ori.

3.Cum funcționează impozitarea în Germania

Germania impozitează persoanele fizice pe veniturile realizate la nivel global dacă îndeplinesc anumite condiții, și anume:

  • au locuinţă în Germania
  • au şedere obişnuită în Germania, adică sunt prezenţi în Germania pentru o perioadă neîntreruptă de 6 luni sau mai mult, această perioadă de şase luni putând fi împărţită pe parcursul a doi ani calendaristici

Dacă sunteți angajat, nu trebuie să vă faceți griji de plata impozitului. De obicei, acesta se reține automat din salariul dumneavoastră și impozitul este virat către Administrația Fiscală.

Dacă sunteți o persoană care desfășoară activitate profesională independentă, trebuie să prezentați, în mod regulat, dovada veniturilor dvs către Administrația Fiscală, pentru a se putea calcula impozitele aferente.

Revenind la impozitul pe venit, trebuie să știți că suma impozitului depinde de suma venitului dvs. Există un venit de bază neimpozabil pentru care nu trebuie plătite impozite. În anul 2020 acesta a fost 9.408 € pentru persoanele singure și 18.816 € pentru persoanele căsătorite. În afara impozitului stabilit pe venit, pentru fiecare lucrător există și o sumă paușală suplimentară în valoare de 1000 € care trebuie plătită anual, spun cei de la Oficiul pentru Egalitatea de Tratament a Lucrătorilor din UE în articolul publicat despre impozitele în Germania.

În afara plății impozitului în Germania, trebuie să știi că acest impozit îl poți recupera! Echipa noastră se specializează în recuperarea taxelor din Germania și Austria. Nu ezita să ne contactezi!

Află ACUM cât poți recupera din impozitul plătit în Germania! Apasă AICI

Recuperare taxe și impozite, recuperarea impozitului din Germania, returnări taxe și impozite, returnări taxe și impozite din Germania, returnări taxe și impozite din Austria, returnări alocații Austria, returnări alocație Germania, taxe recuperate din Germania, taxe recuperate din Austria Recuperare taxe și impozite, recuperarea impozitului din Germania, returnări taxe și impozite, returnări taxe și impozite din Germania, returnări taxe și impozite din Austria, returnări alocații Austria, returnări alocație Germania, taxe recuperate din Germania, taxe recuperate din Austria

RECUPEREAZĂ-ȚI TAXELE CU MIGRO.RO ACUM

Este dreptul tău și ai doar de câștigat. Lasă-ne numărul tău de telefon și te vom contacta în cel mai scurt timp posibil.
Vreau să fiu contactat telefonic: